Dezamăgire…
Amar pe suflet din cauza unui lucru care nu a fost
realizat (sau nu l-am realizat noi înșine), care s-a terminat și nu va mai fi
niciodată…
Tristețe profundă…
Doliu pentru un om, o relație, un moment, timpul
pierdut, șansele de apropiere, pentru ce ar fi putut fi dacă…
De curând mi-am dat seama de un lucru important:
uneori suntem furioși/nervoși/iritați pe o persoană care ne-a dezamăgit
așteptările. Dar în spatele furiei este altceva de fapt. Chiar dacă el/ea pare
cel mai vinovat om din lume, chiar dacă anume el/ea pare că a greșit și ne
supărăm cât reușim noi de tare, este altceva la mijloc. Dincolo de supărare
este o tristețe profundă care doare prea tare ca să fie activată/manifestată
ACUM. Este pur și simplu mai ușor să găsim muuuuuuuulte motive ca să ne supărăm
decât să acceptăm că așa se întâmplă în viață (să ne despărțim, să ne
îndepărtăm, să nu fim persoana aleasă, cei apropiați să nu corespundă
așteptărilor noastre…).
Suntem furioși atunci când este posibil să schimbăm
lucrurile, când prin forță putem obține ceva, când mai sunt șanse… În momentul
în care nu mai sunt șanse, este greu să acceptăm că nu se mai poate face nimic
și suntem furioși, ca și cum am putea schimba ceva, ca și cum stă în puterile
noastre. Este mult mai greu să ne asumăm neputința (da, nu suntem
atotputernici!) decât să căutăm vinovați.
Încă un lucru important de menționat aici este faptul
că furia este îndreptată în exterior, în momente în care ar fi dificil să ne-o
asumăm. Toată avalanșa de emoții negative este direcționată spre acea persoană
care ne-a provocat toată această durere, cel puțin așa credem. La moment ne
este dificil să admitem că sunt emoțiile noastre, că sunt în noi, chiar dacă
sunt îndreptate spre exterior, acestea ne aparțin. Asta pentru că percepem că
nu am fi destul de buni dacă avem emoții negative, iar în aceste momente este
important să rămânem cât de cât buni, în proprii ochi. Faptul că ni s-a
întâmplat ceva negativ ne face să ne simțim neputincioși și vulnerabili, deci
nu îndeajuns de buni pentru a primi dragoste. Ne simțim iar și iar ca și cum nu
am merita ceea ce vrem atât de mult – să fim acceptați. Asta ne întristează
profund și dezamăgirea simțită (față de propria persoană) este insuportabilă,
așa că începem să proiectăm propriile emoții negative (în acest caz de
dezamăgire) pe celălalt, ca să reușim să ne păstrăm cât de cât o imagine de
oameni buni în propria percepție. Astfel noi devenim buni iar celălalt merită
toată avalanșă de furie pentru că brusc a devenit rău.
Aici sunt două lucruri importante:
1.
Să observăm cum împărțim lumea în buni și răi, cum percepem
oamenii ca fiind pe jumătate, fără a observa într-un moment anumit cealaltă
parte, întunecată sau luminoasă. La fel cum ne asumăm nouă cealaltă jumătate
(dacă el/ea este 100% bun/ă eu sunt 100% rău/rea deci nu merit dragostea, dar
pentru mine asta este insuportabil și voi face tot ce pot ca să schimb
lucrurile exact invers).
2.
Să observăm cum facem să nu ne iubim cu părți negative în
interior, cum respingem în noi părțile întunecate și atunci când percepem că am
fi respinși proiectăm aceste părți pe cel care a făcut-o. Este cu siguranță un
mecanism care vine din copilărie, dar oare mai suntem copii ca să repetăm acest
joc? Oare mai este nevoie să fim doar buni ca să merităm dragoste?
În momentul în care vom conștientiza aceste lucruri,
ne vom trezi că în spatele acestor emoții îndreptate spre altul, este multă
durere. Durere că nu am reușit anumite lucruri cu adevărat importante în
relații, durere că a trecut prea mult timp, durere că lucrurile sunt așa cum
sunt, că nu mai putem întoarce nimic, că nu mai sunt posibile lucruri pe care
le doream, că nu am reușit să spunem sau să facem atâtea…
Doar trecând prin aceste conștientizări, simțind tot
ce era de simțit, observând, putem trece cu adevărat mai departe, putem face
loc pentru alte emoții proaspete, alte relații, cu aceleași persoane dacă este
posibil (sau în unele cazuri anume acum este posibil să ne despărțim de ele cu
adevărat) sau cu altele.
Iar aici cu siguranță nu vorbesc doar despre relații
de cuplu, ci mai degrabă orice relații care implică multe resentimente.
Sper să fie cât mai clar la ce mă refer în acest
articol, când eu am înțeles aceste lucruri mi-a fost mult mai ușor să
conștientizez și să accept, de aceea m-am gândit că ar fi util și pentru voi.
Dacă sunt neclarități voi fi bucuroasă să răspund la
întrebările din comentarii.
Să vă fie cu folos!
