Sunt momente în
viață în care suntem pur și simplu zdruncinați de ce se întâmplă, parcă ne-ar
scutura cineva ca să ne trezim, ca să privim la propria noastră viață și să
VEDEM dacă ne place ce avem în ea. În aceste momente unele din emoțiile blocate
demult pur și simplu se revarsă și ne copleșesc. Dacă evenimentele sunt
îndeajuns de intense, nu vom putea controla propriile trăiri și emoții, acestea
vor ieși șuvoi. În aceste momente se află ascunsă o comoară enormă – este ca și
cum ne-am rupe în două ca mai apoi să avem șansă să ne lipim la loc mult mai
armonios. Doare, da, știu, nu ne dorim să avem astfel de momente, mai ales că
riscăm să nu reușim să ne lipim la loc mai armonios. Dacă se ajunge totuși aici
înseamnă că altfel nu se putea, sau am tot evitat sau amânat să demarăm cu
proprie voință procesul de ”punere la loc”. Este ca și cum ai fi o casă făcută
nu foarte bine, cu goluri undeva aproape de temelie, cu pereți nu foarte drepți
și siguri. Îți este frică să nu cumva să cadă și adaugi proptele, cârpești pe
unde și unde, o păzești cum poți, este casa ta, îți este dragă așa cum este.
Gândul de a o face de la 0 ți se pare prea îndrăzneț dar și cu multe costuri
care crezi tu că nu se merită. Dacă vei observa ce șansă au acele câteva
furtuni extreme din viața ta ca, după ce îți revii un pic să o reconstruiești,
vei fi recunoscător furtunilor. Dacă însă te vei bate cu furtuna, o vei da în
judecată (pare absurd nu? totuși des facem asta când anumite circumstanțe devin
furtună pentru noi…), vei sta pur și simplu fără casă, sau o vei reconstrui la
fel de necalitativ și fără a te gândi prea mult la găurile rămase în pereți,
resemnându-te în fața riscurilor ca furtuna să reapară, experiența nu te va
învăța mare lucru. La fel un risc ar fi să încerci să faci ceva ca să salvezi
situația ÎN TIMPUL FURTUNII. Nu are sens și este și riscant, în timpul furtunii
ar trebui să stai cuminte și să aștepți, având grijă de tine, atât. După care
poți plânge după pierderi, poți să ceri ajutor pentru un proiect mai bun, te
poți odihni un pic. Dar reconstrucția va fi totuși treaba ta, vei putea primi
ghidare, totuși piatra va fi vechile experiențe, proprii, doar că aranjate
diferit deja. Experiențele străine nu se potrivesc, te poți uita la casele din
jur ca să înțelegi ce ai vrea să înveți, dar nu vei putea potrivi în proprii
pereți experiențe străine, oricât ar părea acestea de frumoase.
Pentru că acele
case, străine, pot servi doar ca un fel de desen frumos, cărămizile sunt însă
părți din tine, nu se pot împrumuta. Sunt sigură că știi oameni care mai tot
timpul sunt în reparație, după vreo furtună, tot neacceptând să-și facă o casă
bună, în sfârșit. Sunt unii care au bună și sigură o parte a casei, alta fiind
tot timpul aproape de a se dărâma. Sper că ai înțeles deja că deși ne obosesc,
ne derutează și ne fac să ne simțim confuz, furtunile sunt bune, cel puțin
pentru a ne trezi și pune pe treabă. Așa suntem noi oamenii de obicei, până nu
ne scutură ceva, trăim pe jumătate adormiți…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu