Sensul vieții

De multe ori aud la cei din jur sau văd pe rețelele de socializare oameni care afirmă că - copiii ar fi sensul vieții. Nu că nu ar fi adevărat, eu chiar cred că pentru unii oameni acesta este un adevăr și, pentru unii nu este o problemă.

Totuși acest lucru devine la un moment dat o problemă, explic imediat la ce mă refer.

Mă voi referi în special la femei dar cu siguranță există și bărbați care cad uneori în această capcană – lipsa unui sens și căutarea disperată de a acoperi acest gol creat în interior.

Naștem copii ca să dăm un sens vieții noastre.

Știu că voi fi criticată și nu voi fi înțeleasă de toți, totuși voi îndrăzni să afirm asta: ”naștem copii pentru noi, nu pentru ei”. Nu vorbesc de toți copiii de pe această lume, nu vorbesc de toți maturii care am fost cândva născuți mici de mamele noastre și totuși este vorba despre mulți.

Sunt două fenomene, care cel puțin la prima vedere par diferite, ce duc la această tendință:

1.     Pentru că nu am fost iubiți cu adevărat, îndeajuns și necondiționat de propria mamă/propriul tată, căutăm toată viața această dragoste și, la un moment dat ne dăm seama, conștient sau adesea inconștient că această dragoste ne-o poate oferi doar propriul copil. Am văzut chiar de mai multe ori un fel de ”citat” pentru femei, pe rețele care spunea astfel: ”Vrei să ai dragostea veșnică a unui bărbat – va trebui să-l naști” (tradus din rusă). Este mare tentația să aduci un omuleț care te va accepta oricum ai fi, nu te va părăsi (pentru că depinde de tine), pentru care, orice s-ar întâmpla vei rămâne unica. Pentru unii bărbați este la fel de valabil, atunci când au fost respinși de unul sau ambii părinți să caute alinare în proprii copii. Avem senzația că vrem să-i dăm ceea ce nu am primit noi acestui copil (ceea ce simbolic semnifică dragoste) când de fapt dorim să ne oferim nouă această șansă, pentru că nu vom înceta să căutăm ceea ce nu am primit la un moment important din viața proprie.

2.     Pentru că am vrea să facem ceva ca să fim importanți în această lume, să lăsăm ceva, o urmă, să dăm acestei vieți o semnificație, un sens (aceasta a doua nevoie poate fi născută din prima pentru că percepem cumva că doar fiind cu adevărat buni și importanți vom merita dragoste). Noi toți evităm să credem că la un moment dat nu vom mai fi pe acest pământ și am vrea să lăsăm măcar o amprentă că am existat, ca să ne percepem veșnici. Când după ceva timp de existență ne dăm seama că sunt mici șanse ca să fim memorați măcar și după o sută de ani încercăm să lăsăm măcar un copil, care la rândul lui va lăsa în această lume cel puțin unul. De aceea este atât de important ca acest copil să fie ”bun”, orice ar însemna acest lucru pentru fiecare familie. Astfel avem senzația că vrem bine copilului, acceptând doar binele acceptat social.

Știu că e foarte greu să acceptăm acest fapt, totuși de multe ori am vrea ca acel ceva foarte important pe care nu l-am reușit noi să-l facă sau să devină propriul nostru copil. Aici uităm despre ce are nevoie de fapt el.

După cum spuneam mai sus, nu este cazul tuturor copiilor, totuși, mai ales acum (sau poate acum am ajuns eu conștientă de asta…), când avem atâtea și atâtea metode de a crește copii ”geniali” și atât de mult se investește în ”dezvoltarea multilaterală” a copiilor asta mă sperie.

Da, copiii sunt capabili și foarte receptivi acum, ar fi păcat să nu le oferim posibilități, când acestea există mai mult ca oricând, totuși poate ne întrebăm o dată în plus: ”Pentru ce am EU nevoie ca EL să fie într-un fel sau altul?”

Dacă tot am pus accent pe probleme, ce am putea face?

În primul rând să conștientizăm anumite lucruri, chiar dacă ele par că ne fac pentru moment mai puțin valoroși, doar conștientizând putem începe să schimbăm ceva.

Să credem că suntem destul de buni și avem valoare nu doar dacă facem ceva.

Să credem că merităm dragoste pur și simplu, pentru că existăm, nu pentru succesele grandioase pe care am putea să le obținem.

Să ne oferim dragoste necondiționată noi înșine, fără a căuta în afară părintele bun și iubitor pe care niciodată nu l-am avut în realitate.

Să ne adresăm cât mai des întrebarea –”pentru ce?” atunci când vrem ceva să facem, obținem, asta ne va ajuta să conștientizăm adevăratele nevoi și să încercăm să le satisfacem sănătos.

Aștept comentarii, chiar critici la ce ai citit mai sus, mă voi bucura să te fi atins, chiar dacă un pic mai dureros. Sper ca toate căutările să ne miște măcar cu un pas spre noi înșine.

Mulțumesc pentru răbdarea de a citi până la final!