Vreau să greșesc!

Am tot explorat ultimul timp propriile frici, limite, provocări. Poate pentru că am fost nevoită să schimb câte ceva în viața mea, după ce am tot călcat pe aceleași greble, poate pentru că prea demult îmi tot ziceam că voi face anumiți pași.

Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să nimerești într-un vârtej de schimbare pentru care, parcă nici nu ai fi crezut că ești pregătit, deși încercai să te pregătești, de ani de zile.

Mie mi se întâmplă. Cică – ai grijă ce-ți dorești…

Câteva zile în urmă, după ce m-am culcat cu gândul la anumite tehnici de autocunoaștere pe care Angela Stafii le explica într-un video, mă trezesc cu câteva conștientizări importante, care erau chiar sub nasul meu…

Nu voi desfășura aici tot ce am descoperit, sunt veverițele mele, nu mă împart chiar așa ușor cu un astfel de conținut. Ce m-a surprins au fost următoarele lucruri:

·                        Mi-e frică foarte mult că nu-mi voi realiza potențialul, poate pentru că am văzut asta de atâtea ori la cei din jur, la cei din familie, poate pentru că am văzut asta inclusiv la mine…

·                        Pe de altă parte, mi-e frică că-mi voi realiza potențialul… pentru că…

·                        Știu (de undeva, cumva, neverificat desigur) că dacă fac tot ce aș putea ca să fiu bine, din toate punctele de vedere, nu aș mai avea dreptul să… greșesc.

Da, da, aici a fost ȘOCUL cel mare când m-am trezit cu aceste descoperiri despre mine –

PERSOANELE CARE AU SUCCES ÎNTR-O FORMĂ SAU ALTA NU AU DREPTUL SĂ GREȘEASCĂ

De aceea ar fi mai bine să nu faci prea multe ca să te împlinești.

Este o convingere, care la un moment dat m-a ajutat să ”stau cuminte”, să mă adaptez, să accept că sunt mică și nu depind multe lucruri de mine.

Dar oare este adevărat?

Țin minte foarte bine că mi-era frică să fiu PRIMA printre colegi, în școală, la fel pentru că acolo sus, nu e voie să greșești, nu ai cum să dai greș dacă ești de nota 10…

Cu cât mai multă lume te cunoaște cu atât mai puțin poți fi firesc, omenesc, imperfect.

Cu cât pretinzi a fi printre primii în domeniul tău, cu atât vei fi luat ”la ochi” pentru a ți se descoperi micile neajunsuri, micile scăpări.

Oare oamenii care au fost cu adevărat importanți (aici nu mă refer la cunoscuți de multă lume, nu doar), au fost perfecți? Sau de fapt și-au acceptat imperfecțiunile, nu le-au mai ascuns și ceilalți au fost nevoiți să se răzgândească în ai critica doar?

Zilele acestea am fost provocată de viață să fac greșeli, să nu fiu sigură, să am îndoieli, să-mi fie frică, foarte frică de anumite păreri, critici…

Dar, din fericire, nu sunt Isus ca să nu am dreptul la greșeală, ca să nu am dreptul să fiu pur și simplu om.

Când descoperi că ți-e frică că nu vei corespunde nu mai știu căror reguli, standarde autoimpuse, amintește-ți: ”Nu ești Isus!” Dacă ești îmi pare rău, nu sunt psihiatru, doar psiholog, dar dacă sincer – sunt pur și simplu om.

Dacă am greșit cumva în acest articol sau în îndrăzneala de a-l scrie, nu e nevoie să mă iertați, voi încerca să-mi asum această responsabilitate.

Tu, unde nu ai dreptul să fii pur și simplu IMPERFECT?